Maestra-Lady-Nada

Initiere cu Maestra Inaltata Lady Nada

111.00lei

Descriere produs

Lady Master Nada este „Guvernatoarea” Razei a Şasea, raza purpurie şi aurie a păcii, serviciului şi frăţiei. Ea ajută sufletele să deţină controlul asupra manifestărilor chakrei plexului solar şi să primească darurile vorbirii şi traducerii limbilor străine, Daruri oferite de către Sfântul Duh. În plus este cunoscută ca şi cea care ajută familiile şi sufletele pereche să se reunească.
De asemenea, Lady Nada, activează în cadrul Consilului Karmei, un grup alcătuit din opt fiinţe de lumină care fac dreptate în acest sistem al lumilor, echilibrând Karma fiecărui suflet.
În aceste două funcţiuni (de Chohan şi de membru al Consiliului Karmei), ea ne învaţă calea reunirii cu esenţa noastră Hristică, prin serviciile pe care le aducem semenilor noştri. Ea asistă misionarii, vindecătorii, profesorii, psihologii, funcţionarii publici, precum şi pe toţi aceia care servesc interesul public.
În Atlantis, Nada a fost preoteasă în Templul Iubirii. În alte încarnări, a fost avocat şi apărător al sufletelor oprimate. În ultima sa încarnare, acum 2700 de ani, Nada a fost mezina unei familii numeroase, toţi fraţii săi având însuşiri speciale. În timpul somnului Arhanghelul Chamuel, a venit şi a învăţat-o cum să amplifice flăcările iubirii din inima sa şi să le proiecteze asupra a tot ceea ce o înconjoară pentru a binecuvânta viaţa. De asemenea a învăţat-o cum să radieze această energie în centrii energetici ai fraţilor şi surorilor sale, astfel încât aceştia să îi poate binecuvânta la rândul lor pe cei care îi înconjoară şi prin operele lor de artă, să poată contribui la înălţarea spiritului acestora. Lăcaşul eteric al Nadei este deasupra Arabiei Saudite.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Initiere cu Maestra Inaltata Lady Nada”

Pin It on Pinterest

Share This
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.