Hilarion3

Initiere cu Maestrul Inaltat Hilarion

111.00lei

Descriere produs

Hilarion este „Guvernatorul” Razei a Cincea, raza verde a adevărului, ştiinţei, viziunii şi prosperităţii. El lucrează cu sufletele în a le ajuta să dobândească controlul asupra chakrei celui de al treilea ochi şi să îşi însuşească virtuţile razei verzi, incluzând aici darul vindecării şi cel al ştiinţei conceptului imaculat (prin concept imaculat se înţelege orice gând curat pe care o persoană îl nutreşte la adresa alteia).
Într-una din încărnările sale, Hilarion a fost Apostolul Paul.
Paul a făcut cunoscut cuvântul Divin prin profeţii, vindecări, miracole şi convertiri. Aceasta a fost calea pe care Iisus Hristos I-a îndemnat pe ucenicii săi să meargă. Astăzi Hilarion îşi îndrumă studenţii pe calea reunirii cu Sinele lor pentru a continua munca aceasta.
În ultima sa încarnare, a fost Sfântul Hilarion, hermitul şi vindecătorul din secolul al patrulea, cel renumit pentru miracolele sale. El a petrecut douăzeci de ani în deşert pregătindu-se pentru misiunea sa. A făcut exorcizări şi a vindecat mii de oameni. A fost urmat pretutindeni de cei pe care I-a vindecat, chiar şi în deşert. La sfârşitul acestei vieţi, în jurul anului 371, s-a înălţat. Ca şi Maestru Înălţat, Hilarion îndrumă pe cei care caută adevărul, pe liderii religioşi şi pe misionari, precum şi pe vindectori, oamenii de ştiinţă, inginerii din toate domeniile, muzicienii şi cei implicaţi în activităţile de explorare spaţială. El ajută pe atei, sceptici şi pe cei care au devenit atât de deziluzionaţi de viaţă şi de religie, încât nu mai vor să păşească pe calea Hristică.
Unul dintre cei mai importanţi Maeştri ai Razei a cincea, raza adevărului, este Pallas Athena. Deşi este cunoscută ca zeiţă în mitologia greacă, ea este un Maestru Înălţat. Ea a fost muza care l-a inspirat pe Francis Bacon în lucrările sale.
Printre fiinţele de lumină care activează în cadrul razei a cincea se numără şi Fecioara Maria şi Arhanghelul Rafael.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Initiere cu Maestrul Inaltat Hilarion”

Pin It on Pinterest

Share This
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.